Implicarea tinerilor în activitățile desfășurate de Lumos Foundation în Moldova, rămâne a fi unul dintre obiectivele strategice majore ale organizației. În acest sens, fiecare atelier de lucru, instruire, poartă în sine o conotație dublă: pe lângă faptul că participanții își cresc nivelul de cunoaștere a unei sau altei tematici abordate, ei, de asemenea, se pregătesc a oferi, la rândul lor, instruiri semenilor și a-i angaja pe aceștia în activități extrașcolare și comunitare.
Deja de doi ani Lumos Foundation Moldova a stabilit relații de parteneriat cu Centrele de sănătate prietenoase tinerilor din Ialoveni și Florești. Voluntarii de acolo – adolescenți din școlile din diferite localități ale acestor raioane – participă activ la atelierele de lucru organizate de Eugenia Godoroja, consilier Lumos pentru participarea copiilor și a tinerilor. De data aceasta participanții la activități au vorbit despre învățarea prin experiență, coeziunea echipelor de formatori, precum și despre avantajele și dezavantajele lucrului în echipă a formatorilor de la egal la egal. Activitățile, la care au participat 17 adolescenți (băieți și fete), au inclus, ca de obicei, câte două părți fiecare: sesiuni teoretice urmate de exerciții practice.
La Ialoveni tinerii au aflat ce reprezintă conceptul de învățare prin experiență, cât și care sunt ciclurile acesteia potrivit lui David Kolb, savant american, obiectul de studiu al căruia a fost învățarea prin experiență. „Acest concept este dificil de definit deoarece există numeroase activități cu potențialul de a fi „prin experiență”, dar care nu sunt astfel din cauza modului în care se efectuează. Învățarea prin experiență se întâmplă în momentul în care o persoană se implică într-o activitate, o revizuiește în mod critic, trage concluzii utile și aplică rezultatele într-o situație practică,” explică Eugenia Godoroja, consilier Lumos Foundation pentru participare.
Practica a venit să consolideze cunoștințele teoretice ale adolescenților, ei fiind rugați să creeze un exercițiu propriu bazat pe învățarea prin experiență, care ar putea fi utilizat, ulterior, în activitatea lor de formatori. Și deoarece exercițiile practice au avut loc în grup, participanților li s-a solicitat să observe și să încerce să-și „descopere” membrii echipei. La sfârșitul fiecărei activități practice, tinerii au răspuns la un șir de întrebări menite să verifice cât de bine au însușit cele învățate. ”Astfel de exerciții ne scot din zona de confort, ne ajută să îmbunătățim felul cum transmitem informația adolescenților din școli, a menționat Adriana, una dintre participantele la atelierul organizat la Centrul de sănătate prietenos tinerilor din Ialoveni.
Despre lucrul în echipă au vorbit și adolescenții din Florești. Aceștia au discutat despre avantajele, dezavantajele și provocările legate de munca în echipă a formatorilor de la egal la egal, dinamica grupului de formatori, calitatea pregătirii echipei și impactul acestora asupra activităților cu adolescenții pe care ei le realizează. „Am încercat să determinăm cât de important pentru echipa de formatori de la egal la egal ar fi ca membrii acesteia să se cunoască cât mai bine unul pe altul,” explică E. Godoroja. „Să știi părțile tari și aspectele care necesită a fi îmbunătățite ale coechipierilor ne ajută să valorificăm la maxim potențialul și abilitățile fiecăruia, atât la etapa de pregătire pentru sesiunile de formare, cât și pe durata acestora. În final, se reușește obținerea celor mai bune rezultate, care ar aduce atât beneficii participanților la instruiri, cât și satisfacție echipei de facilitatori,” a menționat consilierul Lumos Foundation pentru participare.
Participanții la activitate au rămas satisfăcuți de cele învățate. „Făcând acest exercițiu parcă l-am descoperit pe colegul meu din alt unghi de vedere, parcă mai profund, nu doar ce se vede la suprafață,” a specificat Cătălina, elevă la liceul din satul Ciripcău. Ana, o altă tânără voluntară de la Centrul de sănătate prietenos tinerilor din Florești, a subliniat că „învățând prin a experimenta în practică unele lucruri este cea mai ușoară și înțeleasă cale, în special pentru un adolescent.”