La 19 mai 2021, Serviciul de asistență psihopedagogică (SAP) din raionul Florești a organizat seminarul metodologic „Comunicarea augmentativă. PECS” pentru specialiștii din sistemul de educație din regiune, care oferă asistență individualizată copiilor cu tulburări de limbaj și comunicare. Organizat cu sprijinul Lumos Moldova, seminarul i-a avut ca formatori pe specialiștii de la Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă” din or. Ialoveni.
În debutul activității, Tatiana Groza, șefa SAP Florești, a prezentat informații privind situația copiilor din raion, care atestă tulburări de limbaj și comunicare. În context ea a menționat problemele cucare se confruntă cadrele didactice în procesul de incluziune educațională a cestor copii în grădinițe și școli.
Agnesa Eftodi, coordonator al Proiectului Lumos Moldova „Dezvoltarea și promovarea educației incluzive”, a vorbit despre importanța dezvoltării competențelor specialiștilor în domeniul respectiv, din perspectiva abordării adecvate a copiilor și diminuării riscurilor privind impactul pe care îl au tulburările de limbaj și comunicare asupra dezvoltării generale a copilului, cu aspecte destul de pronunțate în domeniile cognitiv și socio-emoțional.
În acest context echipa de formatori de la liceul teoretic „Petre Ștefănucă” a prezentat diverse tehnici de comunicare, alternative comunicării verbale, care pot fi însușite și dezvoltate. În acest sens, au explicat și demonstrat prin secvențe video, etapele însușirii comunicării augmentative prin pictograme (PECS).
Pe lângă subiectele legate nemijlocit de programul seminarului, reprezentanții liceului au vorbit și despre modelul de incluziune a copiilor cu dizabilități severe, care, după o perioadă de pilotare de 4 ani în cadrul instituției de învățământ, a fost validat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și propus spre diseminare la nivel național.
Cei 60 de participanți la seminar, reprezentanți ai 12 grădinițe și 3 școli din raion, au rămas mulțumiți de calitatea materialului prezentat și au apreciat atât importanța și valoarea suportului metodologic care le-a fost oferit, cât și nivelul profesional înalt al colegilor lor din Ialoveni. Aceste mulțumiri s-au reflectat și în comentariile lăsate de ei la încheierea seminarului: „Prezentarea, fiind însoțită de exemple practice argumentate prin imagini și secvențe video, a confirmat convingerea că fiecare copil poate să învețe, că orice copil poate dezvolta abilități de comunicare, dacă specialiștii care îl asistă le identifică pe cele care îi sunt mai potrivite. Aducem sincere mulțumiri colegilor de la Liceul ”Petre Ștefănucă”, exprimând înalta apreciere a rezultatelor pe care le au în asistența copiilor cu dizabilități severe și, în special, pentru diseminarea generoasă a bunelor practici.”
Menționăm că seminarul respectiv face parte din programul de activități din cadrul parteneriatul în domeniul educației incluzive, inițiat de raioanele Florești și Ialoveni cu 10 ani în urmă Acest parteneriat care se dovedește a fi este unul relevant, se consolidează și amplifică an de an.