26.09.2019
Miercuri, 25 septembrie 2019, Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului și Asociația Obștească Lumos Foundation au lansat serviciile Centrul de resurse și suport pentru copii și tineri (CRST) și Locuința socială asistată (LSA), destinate tinerilor ieșiți din sistemul de îngrijire alternativă.
Aceste servicii au fost crete în baza deciziilor Consiliului Municipal Chișinău, vor deservi, în special, copii și tineri cu vârsta între 16 - 23 ani, ieșiți din sistemul de îngrijire alternativă (instituții rezidențiale, centre de plasament pentru copii separați de părinți, Asistență parentală profesională, Casa comunitară pentru copii în situație de risc, Tutelă/Curatelă).
Centrul de resurse și suport pentru copii și tineri deține o capacitate de asistență pentru circa 40 de beneficiari direcți și va facilita incluziunea socio-profesionale a tinerilor care părăsesc sistemul de îngrijire alternativă. Centrul va oferi beneficiarilor programe de informare, asistență și instruire pentru formarea deprinderilor de viață independentă, orientarea profesională, prevenirea comportamentelor cu risc sporit. Un capitol important al activității îl va constitui acordare asistenței individuale tinerilor, în baza necesităților identificate.
Locuința socială asistată va asigura tinerilor spațiu locativ temporar și va contribui, de asemenea, la integrarea profesională și socială a acestora, formarea și dezvoltarea deprinderilor pentru gestionarea traiului independent.
Beneficiarii serviciului Locuință socială asistată vor fi găzduiți pentru o perioadă determinată de timp, dar care nu va putea depăși termenul de 18. Într-un serviciu vor putea fi plasați 2-6 persoane. Bugetul municipal își asumă o parte din plățile pentru serviciile comunale din Locuința socială asistată, celelalte cheltuieli fiind acoperite de beneficiari.
La 1 ianuarie 2019 în municipiul Chișinău în serviciile de îngrijire alternativă se aflau 461 de copii.
Anual, aproximativ 100 de adolescenți / tineri din municipiul Chișinău, car absolvesc ciclul gimnazial sau ating majoratul, ies din sistemul de îngrijire alternativă.