Încă patru copii, care până nu demult erau rezidenți ai școlii-internat auxiliare din Ceadâr Lunga, și-au găsit o familie și casă nouă. În rezultatul colaborării echipei DI Lumos Moldova cu autoritățile tutelare din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecție a Familiei din raionul Taraclia, la începutul lunii iulie acești copii au fost plăști în serviciul Casa de copii de tip familial (FOSTER care).
Toți patru copii sunt originari din raionul Taraclia și provin din două familii diferite. Doi dintre ei (cu vârsta de 14 și 15 ani) s-au aflat în instituție din 2013, având statut de copii rămași fără îngrijirea părintească. Ceilalți - în vârstă de 10 și 11 ani – au fost plasați în instituția rezidențială în 2017 de către autoritatea tutelară, ei având statut de copii rămași temporar fără îngrijire părintească.
În rezultatul acțiunilor întreprinse de reprezentanții Lumos Moldova și autoritățile din Taraclia, a fost identificată o familie dispusă să ofere dragostea și căldura părintească acestor patru copii. Atât familia, cât și copiii dezinstituționalizați au trecut printr-un proces de potrivire, informare, consiliere care, dată fiind situația pandemică a durat mai mult decât s-a sperat inițial. Cu toate acestea, eforturile tuturor părților implicate au dat rezultatul scontat – acum acești patru copii se bucură de condiții mult mia bune de trai și privesc viața cu alți ochi.
Este de menționat faptul că familia Foster crește și educă 3 copii de-ai săi.
Odată cu transferarea celor 4 copii din IR Ceadâr-Lunga, în instituție nu au mai rămas copii aflați în evidența Autorității tutelare din raionul Taraclia.