28/08/2017


AO „Lumos Foundation Moldova” anunță concurs pentru funcția vacantă de coordonator în cadrul Proiectului „Dezvoltarea și promovarea educației incluzive”.

Regim de angajare: angajat de bază (cu carnet de muncă)

Durata angajării: 1 an, cu posibilă extindere

Sarcini de bază:

  • Acordarea asistenței tehnice și metodologice organelor/structurilor administrației publice locale din regiunile de implementare a Proiectului (raioanele Ialoveni și Florești, UTA Găgăuzia) în promovarea și dezvoltarea educației incluzive;
  • Participarea, în limitele competențelor, la elaborarea materialelor metodologice pentru serviciile de suport educațional create prin proiectele Lumos;
  • Participarea la seminarele organizate pentru personalul implicat în promovarea educației incluzive;
  • Ghidarea activității coordonatorilor locali, responsabili de educația incluzivă în regiunile de implementare a Proiectului;
  • Asigurarea realizării activităților în scopul pilotării modelului de incluziune educațională a copiilor cu dizabilități de vârstă preșcolară în 6 grădinițe din raionul Ialoveni și 3 grădinițe din raionul Florești.

Termenii de referință pentru funcția vacantă

Cerințe de bază pentru ocuparea funcției vacante de coordonator de proiect:

  • Studii superioare relevante domeniului de activitate;
  • Cunoașterea politicilor, legislației naționale și internaționale în domeniile educației și protecției drepturilor copilului;
  • Experiență de lucru în domeniu de minimum 5 ani;
  • Capacități analitice, de negociere și comunicare, de lucru în echipă;
  • Disponibilitate pentru deplasare în regiunile de implementare a Proiectului;
  • Cunoașterea calculatorului și a programelor computerizate necesare activității;
  • Cunoașterea obligatorie a limbilor română și rusă.

Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj:

  • Cunoașterea limbii engleze;
  • Experiență de lucru cu copiii cu dizabilități;
  • Experiență de lucru în/cu instituțiile de educație timpurie/preșcolare.

Condiții de muncă:

  • Program de lucru de 8 ore/zi, cu extindere, la necesitate;
  • Facilități: loc de muncă în birou dotat, PC, telefon de serviciu, mașină de serviciu pentru deplasare în regiunile de implementare a Proiectului.

Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:

  • Scrisoare de intenție/de motivare;
  • Curriculum Vitae;
  • 1-2 scrisori de recomandare (opțional).

Termenul de depunere a dosarului de participare la concurs:

Persoanele interesate vor depune dosarul de participare până la data de 05 septembrie 2017, ora 17.00, prin e-mail, la adresa electronică Office.Moldova@wearelumos.org, cu indicarea subiectului „Concurs coordonator EI”.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să sunați la unul din numerele de telefon: 022 240 239, 022 210 240.

Candidații preselectați vor fi invitați la interviu.