În perioada 7-8 octombrie 2019 la Chișinău, într-o vizită de documentare, s-a aflat o delegație din regiunea Zhytomyr (Ucraina). Din cadrul acesteia au făcut arte reprezentanți ai administrației publice locale din regiune, specialiști în domeniul protecției sociale și a drepturilor copilului.
Pe durata vizitei oaspeții din țara vecină au aflat despre istoricul implementării reformei sistemului rezidențial de îngrijire a copiilor din Republica Moldova, au discutat cu reprezentanți ai administrațiilor publice centrale și locale, cu specialiști din cadrul serviciilor create în rezultatul implementării reformei. De asemenea ei au vizitat un șir de servicii noi, cum ar fi Casa comunitară, Unitatea de Educație Incluzivă, Serviciul de Asistență Psihopedagogică.
Dna Viorica Dumbrăveanu, consilier al Președintelui RM pe probleme sociale, amenționat în cadrul întrevederii cu delegația din Ucraina că elementul esențial al reformei îl constituie aducereaserviciilor cât mai aproape de beneficiar, astfel încât nu mamele și copiii să alerge prin sistemul de îngrijire, ci sistemul de îngrijire să fie acolo unde se află mamele și copiii.
Membrii delegației au manifestat un interes deosebit față de activitatea Caselor comunitare, Unității Educației Incluzive din cadrul liceului teoretic ”Petre Ștefănucă” din Ialoveni, precum și a metodelor de incluziune aplicate la grădinița ”Regina Maria” din aceiași localitate. Entuziasmați de cele văzute în cadrul acestor structuri, majoritatea vizitatorilor s-au arătat dispuși să examineze posibilitatea dezvoltării serviciilor similare.
”Dacă până acum nu prea ne închipuiam ce opțiuni reale ar avea copii pe care ne propunem să îi dezinstituționalizăm, apoi astăzi, după ce am văzut pe viu ce servicii pot fi create și cum ele funcționează, cred că ne va fi mai ușor să convingem atât superiorii noștri, cât și publicul larg despre necesitatea continuării lucrului în acest sens pentru a reuși readucerea, în măsura posibilităților, în sânul familiei a cât mai multor copii”, a menționat pe final unul dintre reprezentanții autorităților publice locale din Ucraina.
În cadrul ședinței de totalizare a rezultatelor vizitei, dna Galina Bulat, coordonator Lumos pentru Ucraina, a ținut să menționeze importanța prezenței printre participanți a reprezentanților administrațiilor publice locale din regiunea Zhytomyr, exprimându-și speranța ca, după ce aceștia au văzut cu ochi proprii rezultate ale implementării reformei DI, la revenire ei vor fi cei mai înflăcărați și aprigi susținători și promotori ai reformei sistemului rezidențial de îngrijire a copiilor în țara lor.